John Terry, căpitanul și unul din simbolurile lui Chelsea, a ajuns la 30 de ani. Aflat la maturitatea fotbalistică, fundașul de fier al londonezilor spune că a început să aibă mai multă grijă de organismul său, fiindu-i mai greu să facă față ritmului competițional față de perioada tinereții.
Terry spune că a înțeles cum trebuie să se comporte în această perioadă a carieriei de la cei mai buni jucători care au îmbrăcat tricoul lui Chelsea în jurul acestei vârste. Între aceștia, legende precum Gianfranco Zola, Dan Petrescu sau Dennis Wise.
„Cred că mereu poți să te îmbunătățești. Când ești tânăr, poți să joci și apoi să dormi o zi înainte de a intra din nou pe teren. Odată cu vârsta, nu că m-aș simți bătrân, când joci de două ori pe sâptâmână se simte. Trebuie să lucrezi la organism ca să previi oboseala de a doua zi. Stretching, băi fierbinți, dușuri reci, există mici trucuri ca să faci sângele să circule din nou.
I-am văzut pe Zola, Petrescu, Wise sau Poyet făcând-o și acum înțeleg de ce„, a spus Terry pentru un site al suporterilor lui Chelsea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER